Ce apreciază clienții la un produs CASCO? O ofertă specială de la Gothaer Asigurări Reasigurări

Datele pieței din ultima perioadă arată că șoferii români acordă din ce în ce mai multă atenție protecției mașinii lor și de aceea aleg și asigurările de tip CASCO, respectiv nu se limitează la asigurarea obligatorie auto (RCA). Numărul contractelor de asigurare pe segmentul CASCO a crescut atât în 2015, cât și în prima parte a anului 2016. Sigur, un factor care a favorizat evoluția pozitivă îl reprezintă pe această linie de asigurare și creșterea cu peste 12% a înmatriculărilor noi de autoturisme în 2015, comparativ cu anul precedent. Astfel, atunci când aleg o asigurare CASCO, aceștia așteaptă de la asigurător un produs de cea mai bună calitate, acoperitor pentru nevoile lor, la prețuri competitive și dublat de servicii ireproșabile în caz de daună.

Gothaer are ca principal obiectiv să mențină serviciile și produsele oferite la cele mai înalte standarde. În acest moment, reușim să plătim daunele pe linia CASCO într-o medie de 5 zile de la ultimul document depus și vom face tot posibilul să păstrăm aceste standarde. Mai mult, în mod constant analizăm nevoile clienților noștri și căutăm să le oferim produse de asigurare care să conteze pentru ei, prin acoperirile incluse în poliță”, declară Alin Enescu, Manager Daune Auto, Gothaer Asigurări Reasigurări.

Dintr-o cercetare efectuată de Gothaer Asigurări Reasigurări, clienții nu caută la o poliță de asigurare numai serviciile acordate în caz de daună. Alte criterii pe care le iau în considerare în momentul în care aleg o asigurare CASCO sunt:

  • Calitatea serviciilor
  • Prețul (prima de asigurare)
  • Acoperirea teritorială (țări acoperite)
  • Riscurile incluse în poliță
  • Existența sau nu a unei franșize
  • Reputația asiguratorului
  • Oferte speciale/ Bonusuri

Asigurarea CASCO de la Gothaer include în pachetul de bază o serie de acoperiri ce în mod normal fac obiectul unor Clauze suplimentare și sunt tarifate corespunzător. Dintre acestea, putem menționa pierderea/furtul cheilor, acoperirea suprafețelor vitrate, extinderea acoperirii în Europa și integral Turcia, Asistență Rutieră etc. Este foarte important ca fiecare client să știe ce acoperă polița lui și să nu ia în considerare, de exemplu, numai prețul ofertat. De aceea, pe lângă acoperirile incluse într-o astfel de poliță, când ne raportăm la prețuri, am ales să punem la dispoziția clienților noștri două variante: cu și fără franșiză. Clienții trebuie să înțeleagă faptul că franşiza nu este un element de evitat în poliţă. De exemplu, pentru un șofer care este interesat să fie acoperit în special în cazul evenimentelor asigurate de tip daune mari, alegerea unei polițe de asigurare CASCO de la Gothaer cu franșiză poate fi cea mai bună variantă pentru el”, adaugă Bogdan Hrehorciuc, Șef Serviciu Subscriere CASCO, Gothaer Asigurări Reasigurări .

Oferta verii 2016 pentru CASCO de la Gothaer

Pentru că vara mulți români aleg mașina ca mijloc de transport în vacanțe și pentru că în întreaga Europă vara este un anotimp al fenomenelor meteo extreme, alegerea unei asigurări CASCO cu acoperiri specifice trebuie să devină pentru mulți turiști o prioritate.

Tocmai de aceea Gothaer vine în întâmpinarea acestora cu o Ofertă Specială, Campania „Plătești 3, primești încă 3”, respectiv pentru polițele cumpărate în perioada campaniei clienții primesc GRATUIT la pachetul de bază (Avarii, Furt și Vandalism, Autori necunoscuți și animale) încă 3 acoperiri suplimentare. Aceste acoperiri suplimentare oferă protecție în cazul producerii unor evenimente asupra roților, în cazul aspirației apei la motor și în situația în care autoturismul se află în afara drumurilor publice.

Termenii și condițiile campaniei sunt disponibili pe website-ul Gothaer (aici) și în sediile proprii. Asigurarea CASCO de la Gothaer poate fi cumpărată direct de la asigurator (sedii proprii și online), precum și prin partenerii brokeri.

***

Persoană de contact:
Oana Radu
PR Coordinator
0755.015.510
comunicare@gothaer.ro

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul Grupului Gothaer*. Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 81.989.892 mil. RON în 2015, țintind să se mențină un jucător important pe piaţa de asigurări din România.

Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul agenţilor şi brokerilor de asigurare autorizaţi, precum şi online, pe www.gothaer.ro.

*Grupul Gothaer, una din cele mai importante societăţi mutuale din Germania, deţine 100% din pachetul de acţiuni al societăţii, susţinând astfel interesul său serios şi de lungă durată în România.