Încheierea contractului de mandat al lui Lucian Marin, din funcția de Director General Adjunct la Gothaer Asigurări Reasigurări

Începand cu 1 Octombrie 2014, domnul Lucian Marin a luat decizia de a părăsi Gothaer Asigurări Reasigurări ca urmare a diferențelor de opinie aferente poziționării strategice viitoare a companiei. Lucian Marin a ocupat poziția de Director General Adjunct, responsabil de linia de afaceri corporate a Gothaer Asigurări Reasigurări.

“În ultimul an, dl. Marin a avut o contribuție semnificativă la creșterea companiei Gothaer în România. Aș dori să îi mulțumesc pentru eforturile depuse şi îi doresc mult succes în viitor”, a declarat Thomas Leicht, Președintele Consiliului de Administrație al Gothaer Asigurări Reasigurări. “Regretăm că aceste diferențe de opinie referitoare la poziționarea strategică viitoare au condus la demisia dumnealui din conducerea executivă a companiei.”

Până la desemnarea unui succesor, responsabilitățile lui Lucian Marin vor fi preluate de către Anca Băbăneață, CEO Gothaer Asigurări Reasigurări.

Persoană de contact:

Oana Radu

PR Coordinator

0755.015.510

comunicare@gothaer.ro

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul grupului Gothaer.

 Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 180 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 66,72 milioane lei în 2013 şi un jucător important pe piaţa de asigurări din România.

Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul agenţilor şi brokerilor de asigurare autorizaţi, precum şi online, pe www.gothaer.ro.

Grupul Gothaer, una din cele mai importante societăţi mutuale din Germania, deţine 100% din pachetul de acţiuni al societăţii, susţinând astfel interesul său serios şi de lungă durată în România.