Schimbările climatice și efectele lor pentru segmentul agricol. Grindina este principalul factor care a provocat daune

Europa se confruntă și va continua să se confrunte cu un val de fenomene meteorologice extreme în următoarea perioadă, ca urmare a schimbărilor climatice globale. Rezultatele studiului “Multi-hazard assessment in Europe under climate change”[1] arată că frecvența valurilor de căldură va crește în toată Europa. 73% din suprafața continentului va fi afectată semnificativ de aceste fenomene, procentul urmând să se apropie de 100% până la sfârșitul acestui secol. Până atunci, circa 60% din sudul Europei ar putea fi expusă, anual, la un val de căldură care în momentul de față se manifestă doar o dată la 100 de ani. Zonele din Europa de Vest, Est și Nord vor fi afectate de furtuni din ce în ce mai puternice.

În România, numai în perioada mai – iunie 2016, aproape 64.000 de hectare din 16 judeţe au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile (grindină, ploi torenţiale, inundaţii, vijelii, băltiri), conform datelor estimative centralizate de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). MADR estimează că pierderile economice sunt de aproximativ 63.932.160 lei, adică circa 1.000 de lei pagubă pentru fiecare hectar[2]. Cele mai multe hectare afectate au fost înregistrate în Teleorman, Dolj, Ialomiţa și Olt. Din datele existente[3], rezultă că grindina a fost fenomenul meteo care a provocat pagube în fiecare dintre aceste județe. În afară de aceasta, daune au produs și ploile torențiale și vijeliile.

În acest context, atât proprietățile, cât și culturile agricole au de suferit. Din datele înregistrate de Gothaer Asigurări Reasigurări în perioada 1 ianuarie 2016 – 1 august 2016 pe segmentul asigurărilor agricole, grindina este principala cauză a daunelor produse (65%), urmată de ploile torențiale (23%) și înghețul târziu de primăvară. Toate acestea au dus la un număr de peste 75.000 hectare afectate de fenomene atmosferie, față de doar circa 15.000 hectare în anul agricol precedent. De altfel, până la 1 august 2016, numărul dosarelor de daună avizate se ridica la peste 600, comparativ cu cele 139 din anul agricol precedent.

În ceea ce privește culturile afectate, pagubele produse suprafețelor cultivate cu grâu au deținut cea mai mare pondere, urmate de rapiță și floarea soarelui. Alte culturi afectate au fost și cele de orz, porumb, viță de vie și pomi fructiferi.

Agricultura este un domeniu strategic pentru România și economia ei, iar asigurările agricole trebuie să restabilească un echilibru atunci când fenomenele meteo severe pun în pericol munca și producția fermierilor. Încercăm continuu să ne adaptăm în mod echilibrat produsele și serviciile pentru a răspunde nevoilor acestei linii de asigurări, mai ales în contextul în care ne confruntăm cu o frecvență și severitate din ce în ce mai agravante. Am investit în tehnologie, eficiență, încercăm să prioritizăm activitățile și ne echilibrăm permanent subscrierile în funcție de resurse și capacități, astfel încât în momentul producerii unui eveniment să fim cât mai devreme alături de clienți. Doar anul acesta am achitat de exemplu o despăgubire de peste 400.000 lei în 7 zile de la primirea ultimului document necesar instrumentării dosarului de daună, constatând pagubele într-un termen record, respectiv în prima zi în care s-a putut intra în teren după eveniment”, declară Anca Băbăneață, CEO Gothaer Asigurări Reasigurări.

România deține aproximativ 13,8 mil. hectare agricole din care, în anii trecuți, au fost cultivate cu preponderență 8,10 mil. hectare[4].

***

Persoană de contact:

Oana Radu

PR Coordinator

0755.015.510

comunicare@gothaer.ro

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul Grupului Gothaer*. Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 81.989.892 mil. RON în 2015, țintind să se mențină un jucător important pe piaţa de asigurări din România.

Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul partenerilor săi, brokeri de asigurare şi agenţi autorizaţi, precum şi online, pe www.gothaer.ro.

 *Grupul Gothaer, una din cele mai importante societăţi mutuale din Germania, deţine 100% din pachetul de acţiuni al societăţii, susţinând astfel interesul său serios şi de lungă durată în România.

 

[1] Sursa: ec.europa.eu

[2] Sursa: agroinfo.ro

[3] Sursa: MADR

[4] Sursa: EUROSTAT